Nu suntem decât doi albi pierduți într-un loc , undeva
pierduți într-un loc undeva unde în nici un caz nu e Africa…
Dar într-un fel ne întalnim dimineața în zona în care ceața ne descoperă viața…
Dar într-un fel ne întalnim dimineața în zona în care
eu sunt câine
tu hienă
eu cal
tu balenă
eu șarm
tu derivă
eu calm
tu atât de … activă…
Filed under: Bred, Cum gîndesc eu..., Despre liuboffi | Etichete: dulci, lacrimi, scrum, spate, vreo, zile
Respir îngreunat și ochii tot mai rar clipesc,
În minte explodez mulțimea de mașini parcate
Și mă preling neuniform, fierbinte mă topesc,
Cu carul meu de zile-n spate.
Mă sprijin de balcon, din ceară omuleți lipesc
Și ard din rădăcini copacul ce-n fereastră bate.
Cât mă omor cu fum și scrum la tine mă gândesc,
Cu carul tău de griji în spate.
Încet m-apropii, de míjloc te cuprind și îți zâmbesc.
Pe haină, ca răspuns, găsesc vreo două lacrimi dulci-sărate.
Ca muții din priviri ne spunem ”te iubesc”,
În carul nostru plin de viitor, de toate.
Incoloră zarea arde
În a soarelui vâltoare,
Raze aruncate’n mare,
Vis frumos, speranţă care
Zboară.
Pe nisip uscat şi rece
Vântul dune gri mimează.
Chip de fată desenează,
Zâmbet dulce ma urmează
Pretutindeni.
Dintre nori cuprinşi de noapte
Luna dă de sus poruncă
Cu comete’n mine aruncă…
Ochi albaştri ce mă’ncurcă
Să adorm.
Printre spini şi frunze moarte
Nasc butonii fără teamă
Roze, flori fără de seamă,
Buze roşii ce mă cheamă
Fără şoapte.
În văpăi zarea adoarme,
Soarele’ntâlneşte luna,
Marea ţine grea cununa,
Vis frumos. speranţa’ntruna
Creşte.
… iar ultimile câteva săptămâni sunt cu câteva trepte mai sus pe scara intensității și greutății … am ajuns să văd a câta oară că oamenii sunt urîți și schimbători la suflet … m-am convins a suta oară că atunci când nimeni nu știe nimic despre tine e mult mai ușor de supraviețuit iar prezența oamenilor care ”țin” la tine complică până și cele mai simple mindfuckuri… aleg să fiu singur, să mă dezic de tot/toți care pretind ca vor să mă susțină sau ajute … n-am nevoie de balast, imi ajunge câtă greutate am eu …
Filed under: Bred, ceva, Cum gîndesc eu..., Despre liuboffi, Despre viata ..., xz.
Când capul mi-e plin de gunoaie astrale,
De praf, de ioni rătăciți, descărcați…
Când gândul imi zboară, iar pasu-i agale.
În ultimul rând aș vrea să te văd.
/\
Când ochii măsoară imagini în ore,
În cadre-nghețate cu spectru concret.
Când sunete-aud în benzi incolore.
Atunci ne lovim… evident ricochete.
/\
Când fulgere-mprăștii prin toată ființa,
Scânteie-n priviri, în atingeri, în șoapte.
Când urletu-i mut. Muribundă-i credința.
Te pierd conștient în a sufletului noapte.
/\
Când gândul mi-e beat de-otrăvită licoare,
Iar ura și-atractia se fac în regret,
Te-alung din a vieții mele vâltoare.
Te salvez din capcană… infinit ricochete.
Filed under: Despre fete ..., Despre liuboffi, Despre viata ..., Muzică
Înauntru-i golul strigă,
Gol cromat, oglindă rece.
Totu-n juru-i o intrigă,
Ce rămâne, sau ce trece.
***
Cu privirea sa de șarpe
Mii de victime ea strânge,
Îi târăște pe-a sa parte.
Partea rea, plină de sânge.
***
Fără saț vânează-ntruna.
Fără milă îi răpește.
Și sfârșit n-are furtuna -
Frumusețe se numește.
***
Ea vânează fără știre,
Oarbă a întins capcană.
Cine i-a călcat pe fire
Blestemat este să piară.
inspirat din http://moscraciun90.wordpress.com/2010/06/06/eecks-zeta/
Filed under: Bred, Cum gîndesc eu..., Despre fete ..., Despre liuboffi, Despre viata ..., Muzică
Pierdute pe negru pavaj,
Umezit de ploi matinale,
Fără sens au făcut aliaj
Și urma, și gândurile tale.
Desculță, grăbit treci orașul.
Semafoare-ți zâmbesc unanim,
Iar din umbră-ți urmărește pasul
Al tău dulce, naiv anonim.
De radarele lui n-ai scăpare.
De undele lui te-a legat.
Fără știre că asta îl doare,
În artere, prin cap i-ai intrat.
/le refren/
Infinit, orbitezi zi și noapte
Împrejurul dorințelor sale.
Ascuns prin umbre și șoapte
Anonimul veghează a ta cale.
Ce-i timp? E chin. E nepăsare.
Speranțe ce înoată-n mare,
Corăbii-mprăștiate-n fel și chip
Naufragiate, moarte pe nisip.
E scoici splate-n apa zbuciumată,
E frunză de copac în vânt purtată.
Pe plajă alb nisip, încins de soare.
Răcoarea spumei, a valului vâltoare.
Iar noi o umbră pală venim în schița dată.
Amprentă mică, vagă, pe malul lui lăsată.
Ce piere la apus de soare,
Ori înecați, încet, în valuri bleau de mare.
Filed under: Bred
it’s all coming back to me … don’t know how to stop it … don’t wanna stop it
^_^
stupid me
